BOX | “Tripleta de aur” a boxului buzoian continuă sub culorile Gloriei

0
583

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Trei noi secţii sportive au fost activate în cadrul SCM Gloria Buzău, în urma votului dat de aleşii locali în ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal. Este vorba de secţiile de volei, box şi gimnastică, în acest moment fiind activate zece din cele 19 secţii cuprinse în Certicatul de Identitate Sportivă.

Secţia de box va fi coordonată de maestrul Constantin Voicilaş, iar sportivii vor fi pregătiţi de doi mari campioni, este vorba despre Steluţa Duţă şi Bogdan Dinu. O tripletă de aur care este pregătită să cucerească şi pentru SCM Gloria Buzău multe medalii naţionale şi internaţionale.

“Chiar dacă  în cariera mea de antrenor am scos peste 100 de campioni naţionali, europeni şi mondiali, această postură, de şef la SCM Gloria Buzău, o consider o nouă provocare. Sunt convins că împreună cu Steluţa Duţă şi Bogdan Dinu vom face o treabă excelentă. Vom începe prin a atrage cât ai mulţi tineri, vom face selecţii şi vom scoate noi campioni. Rezultatele, atât ale mele ca antrenor, cât şi ale celor doi campioni, ne recomandă şi ne obligă să facem performanţă”, a declarat şeful secţiei de box de la SCM Gloria Buzău – maestrul Constantin Voicilaş.

LĂSAȚI UN MESAJ